Tinu Parvulescu, professeur à l'Université de Timisoara, me parle d'un recueil de considérations poétiques et philosophiques sur les nuages écrites par Petru Cretia. J'apprends par la même comment se nomme le nuage en roumain : "norii". Il n'existe pas de traductions française, c'est pourquoi je livre ici les recommandations d'un blogger roumain : « Intalnirea cu Norii lui Petru Cretia se situeaza undeva la granita dintre binecuvantare si soc. Soc pentru ca rareori poti intalni idei mai simple si mai pure decat aceea de a scrie o intreaga carte cu nori, vant si ceturi, cu umbre si stele. Binecuvantare pentru ca fiecare din gandurile insirate miraculos de catre Cretia te elibereaza dintr-o rutina a lecturii si a starilor pe care le astepti de la lectura. Ai senzatia ca fiecare rand arunca o lumina blanda pe suprafatele marelui mister care te inconjoara si te intrebi, intr-o continua mirare, cum de nu ai vazut tu, inainte, minunile acelea. S-a scris despre Norii ca ar fi "jurnal meteorologic". Nimic mai nedelicat. Aici, cerurile sunt, intr-adevar, obiect de contemplatie, dar mult mai fascinant este ca ele devin un vehicul catre propria gasire. Cartea este cu nori, dar despre sufletul lui Petru, care privind in sus, isi descopera... adancurile. Din balansul acesta de privire-afara - privire-inauntru se naste rostul atat de frumos al cartii. As recomanda cartea atat celor dornici de lectura, dar si ... melomanilor (daca faceti parte din ambele "tabere", savoarea lecturii se va dubla, cu siguranta). Cuvantul lui Cretia, energia tandra cu care-si framanta frazele fac din Norii o carte care naste sonoritati de o misterioasa claritate. La nici o alta carte citita nu am mai resimtit senzatia aceasta, de simfonie cantata in soapta, de incantantie limpede. Cum suna acest allegretto: "Priveste cerul ca pe-o simpla intamplare si are sa-ti para mai frumos, si ai sa fii mai fericit in vesnicia clipei fara timp" (p. 75). Sau allegro: "Intre doua furtuni exista ceasuri cand toate mirosurile par sa se fi ucis unul pe altul si nu ramane decat mireasma desarta si feciorelnica a cerului" (p. 78). Sau adagio, preferatul meu "Privind, privind mereu, ai sa-ntelegi, fara indoiala c-ai sa intelegi, ca viata este un prilej" (p. 85). Pentru cei mai rigurosi dintre cititori, am o singura veste proasta: scrisa pentru a fi rasfoita, si nu citita liniar, lectura "la sir" este foarte dificila la Norii. Pentru mine, e cartea pe care nu voi sti vreodata daca am citit-o integral. Si probabil ca voi fi in continuare incapabil sa o incadrez scrupulos la raftul cu "metafizica", "religie", "jurnal" sau "filozofie". Si, sincer sa fiu, neputinta asta imi place. » Silviu Man
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire